Gustul copilariei

            Visul nu era gata când mâna bunicei s-a oprit pe fruntea mea: “hai, maică, scoal’… scoal’ că pleacă moşu’ la vie!”
            Cărarea către vie şerpuia în sus, spre privind în faţă soarele din zori. Cu umbra lui mare, “moşu’” îmi ocrotea paşii mărunţi prin grohotişul umed şi-mi veghea moţăiala agăţată greoi în gene. Da’ parcă ce, puteai să moţăi în măcăitul asurzitor al raţelor ce-şi îmbăiau boboceii gălbiori în unda rece şi clară a apei. Până ajungeam la căsuţa lui moş Ion, eram gata deşteptat, căci acolo începea împărăţia viei. Abia în urmă se vedea şi ea, via. Se întindea pe deal cât vedeai cu ochii, cu haina ei în milioane de nuanţe verzi, galbene, ruginii.

            Somnoros, o găseam uscându-şi obrazul înrourat către lumina călduţă a soarelui. Ne întâmpina întotdeauna veselă, cu glasul său foşnitor, în cuvinte verzi pe care numai bunicul le înţelegea. Vorbele ei şoptitoare, îngânate de adierea vântului şi un soi de linişte nefiresc strecurată pe lângă ciripitul vrăbiilor, îmi treceau fiori pe spinare şi mă îndemnau să mă înghesui către bunicul, pe cărare, luândumi curajul de a da buzna printre tufele cochete ce mă îmbiau cu parfumate invitaţii.

           Cu mână blândă şi pricepută, bunicul îşi începea rosturile prin vie. Mângâia frunzele, cercetându-le de boli ruginite şi gângănii dăunătoare. Nou-născuţii ciorchini, cu boabe crude, verzi-rozalii, îi înfăţişa soarelui, naşul cel mare, pentru a fi ursiţi cu buchet, dulceaţă şi must rubiniu târziu, mai către toamnă. Mulţumit, bunicul surâdea la gândul poveştilor acrişoare ce se vor iţi la iarnă din cănile de vin... Ehei, dar până atunci...

           Prânzul ne ajungea sub nucul cel mare din marginea de sus a viei. Bunătăţile din traista pregătită de bunica erau, mai cu seamă, pentru nepot, orez cu lapte si turta dulce. Bunicul se mulţumea cu pâinea coaptă în cuptorul cel mare din ogradă, pe care o însoţea cu o foiţă de ceapă şi un soi de brânză uscată şi iute de-ţi dădeau lacrimile. Un ţoi de rachie, din tescovina de anul trecut, pregătea somnul bunicului, ferit de căldură şi soare în coliba de coceni.

          Păzit de câinele viei (miel pentru nepot, lup cu străinii), porneam în sus, pe deal. În vârf, mirosul copt al ierbii şi ţârâitul secetos al greierilor, mă îmbiau la somn. Nu dormeam niciodată: doar visam cu ochii deschişi către cerul albăstriu, brăzdat cu nori albi, pufoşi, cu chip de îngeri.
          Pe înserat, când fluiera bunicul, cu mâna înfiptă în grumazul blănos al câinelui, coboram în goană pe deal. În căciula de oaie, cu urechi, bunicul mă aştepta cu struguri proaspeţi, albi, negri, rozalii, culeşi din locuri de taină numai de el cunoscute.

          Pe drumul către casă, obrajii şi mâinile dobândeau urme şiroite, mărturii mustoase ale sacrificiului strugurilor căzuţi pradă lăcomiei pofticioase a nepotului care, la el la oraş, nu mai mâncase aşa minunăţie de boabe parfumate de căldura dogorită a soarelui.

          Cercetând căciula pustiită a bunicului, în care numai câteva ciupercuţe supravieţuiseră măcelului, bunica mărturisea către icoane fapta păgână a bunicului care stricase pofta de mâncare a nepotului. Urmele păgânului festin erau şterse de pe chipul nepotului numai de albul clăbucului din cădiţa de baie. Râsul, zglobiu ca un clopoţel şi poveştile de la vie care împuiau capul bunicei, erau potolite blând de cana cu lapte. Urma aşternutul, descântat de bunica cu busuioc şi apoi visul, neterminat de dimineaţă... În pragul somnului, ochii se deschideau mari: „Tataie, da’ matale când vii pe la noi, la oraş?” Cu privire de fecior ce călărea cai fără şa, bunicul ofta: „Nu viu, taică! Nu viu, că la voi e aerul înghesuit, mancarea nu-i tot una...”

           Iata de ce Real,- in parteneriat cu autoritatile locale, dezvolta un program de informare si sprijinire a producatorilor locali prin care se urmareste facilitarea procesului de desfacere a produselor traditionale romanesti prin reteaua de distributie real,- in scopul de a avea din ce in ce mai multe produse locale pe rafturi, nu doar alimente, ci si bunuri nealimentare, pentru a putea pune umarul la dezvoltarea durabila a economiei romanesti.
           Astfel prin programul “Produceti romaneste, vindem romaneste” Real va ofera posibilitatea sa descoperi gusturile şi tradiţiile culinare locale,sa incurajezi producătorii locali, sa acorzi un suport economic regiunii unde locuieşti, si nu in ultimul rand mananci sanatos si traiesti sanatos.
           Articol scris pentru SuperBlog2011.