Ghid in tara mea

     
           O dimineata frumoasa, m-am trezit binedispus si plin de energie, de care cred ca am mare nevoie pentru ca urmeaza o saptamana plina, un prieten foarte bun din Anglia a hotarat sa-si petreaca 5 zile de vacanta in Romanaia, o alegere perfecta cred eu pentru ca sunt foarte multe de vazut in tara noastra, acum sa fim sinceri, nu  se intampla numai lucruri neplacute la noi, avem si noi cu ce ne mandri, parerea mea.
          In aceasta perioada voi fi ghidul lui turistic si ma gandesc sa incepem chiar din Bucuresti, dar in primul rand vom merge sa inchiriem o masina de la Autonom, vom gasi noi ceva sa ne placa din sutele de masini de care dispune si in acelasi timp poate vedea si o parte din Bucuresti.
         
          Prima tinta, Transfagarasan, cea mai frumoasa sosea din Romania si una dintre cele mai spectaculoase din Europa. Traversarea Transfagarasunului reuseste sa imbine adrenalina, provocata de drumul anevoios si numeroasele serpentine, cu fantasticul. Armonia diferentelor de nivel, asimetria locului si peisajul feeric, reusesc sa rupa de realitate orice fiinta, traind astfel cel mai frumos sentiment in natura, va fi o experienta unica pentru amicul meu. ne vom orpi in Sibiu unde vom si innopta.
         
            A doua zi vom continua explorarea Transilvaniei, unul dintre cele mai conservate asezari medievale din Europa. Numele Transilvania starneste imagini ale piscurilor muntilor inaltandu-se la cer deasupra vailor impadurite si a paraurilor cristaline, imagini ale bisericutelor din lemn cu acoperisuri inalte, imagini ale castelelor legendare si amintiri dintr-o istorie zbuciumata, cu atractii turistice la fiecare pas, siti cu siguranta despre ce vorbesc asa ca nu le voi mai enumera.
         
           A treia zi, Maramures: În ciuda vitregiilor, locuitorii acestor sate şi-au păstrat vii tradiţiile şi folclorul. În puţine alte regiuni ale Europei s-a dezvoltat o cultură rurală atât de puternică. Inainte de toate vom manca ceva specific, ciorba ţărănească de văcuţă, papricaş, sarmale, apoi o zi intreaga sper ca ne va fi de ajuns pentru a descoperi aceasta zona: bisericile cu clopotniţă înaltă şi cu acoperiş de şindrilă, centrul ceramic si Rezervatia naturala Pestera din comuna Sacel, Cimitirul Vesel di Sapanta, Mocanta, locomotiva cu aburi din anii 50.
          
            Bucovina urmeaza in cea de-a patra zi, zona carstica a Raraului,care este importanta atât prin obiectivul principal “Pietrele Doamnei”, cat si prin alte obiective mai putin cunoscute, manastirile cu fresca exterioara, nenumaratele biserici, Cetatea de Scaun a domnitorului Stefan cel Mare, salina de la Cacica si o excursie pe calea ferata ingusta cu Mocanita. Oare vom avea timp sa vedem o parte si din Moldova? cunoscuta si ea datorita manastirilor si bisericilor deosebit de frumoase: Biserica Domneasca, Manastirile Neamt, Agapia, Cetatuia, Golia, Hadambu, Sf. Stefan cel Mare, Varatec, Mitropolia din Iasi.
        
           A cincea zi vom lua Dobrogea la picioare.Vom vedea lacul Techirghiol, complexul natural de la Gura Dobrogei, format din trei pesteri - Limanu, Liliecilor si La Adam, rezervatiile naturale Dunele marine de la Agigea, Cheile Dobrogei, Canaralele de la Harsova (rezervatie geologica si paleontologica), Canaraua Fetii (rezervatie de fauna), Padurea Hagieni si sa nu uitam de minunata Delta.
        Spre seara imi voi lasa amicul la aeroport, voi schimba masina la Autonom- Constanta cu o alta pentru a ma intoarce in Bucuresti si voi astepta cu nerabdare ziua cand voi mai fi ghid turistic.

Un comentariu:

xend spunea...

Articol scris pentru SuperBlog2011.