Cu totii avem amintiri despre evenimente importante din vietile noastre. O parte dintre amintiri ajung, dupa ceva ani, sfioase fuioare si franturi ale unor evenimente trecute. Insa atunci cand avem o fotografie care sa retina pentru totdeauna acea clipa si acel moment… avem capsulata intreaga traire a experientei respective.
De aceea fotografiile sunt importante pentru noi… inafara de faptul ca le facem musafirilor capetele patrate, aratandu-le fotografii din exoticele noastre vacante (in locuri fermecatoare si spectaculoase, cu nume greu de pronuntat), fotografiile ne tin amintirile intacte.
Fotografia este o proiecţie a sentimentelor, a amintirilor, este o foaie pe care prinzi viaţa cu întâmplările ei, fotografia este un moment unic care poate să exprime tristeţe sau bucurie, nu conteaza daca este colora sau alb-negru, este cea care ne arată cine suntem.
Fotografia a facut foarte multi oameni fericiti, si foarte putini mai sunt cei care au trait toate transformarile acesteia, de pe vremea când fotografia încă mai era acel mediu vizual ce fusese menit să fie. Pe vremea când oamenii încă mai credeau că fotografiile sunt replici (necontrafăcute) ale unei realităţi ancorate în spaţiu şi timp. Pe vremea când megapixelii nu intraseră în cursa lor nebună pentru a cuceri lumea. Pe vremea când cerul putea fi oricum, fără a fi fost în prealabil adăugat/prefabricat în Photoshop. Pe vremea când, în inocenţa lor, oamenii nu-şi puteau imagina că, într-o bună zi, vor face poze cu telefonul, si mobil pe deasupra. Pe vremea când moartea în direct, visul televiziunii, era doar un vis şi nu o tristă realitate. Pe vremea când obsesia pentru imagine, celebrităţi şi vieţile star-urilor nu luase mass-media în stăpânire. Pe vremea când fotografii nu erau pe toate gardurile şi nu li se spunea paparazzi.
Pentru a ne ajuta sa nu uitam toate amintirile, intamplarile si momentele frumoase din viata noastra, Real- Hypermarket ne pune la dispozitie un serviciu foto.
Real,- Hypermarket, printr-un parteneriat cu compania germana CeWe Color, a lansat in reteaua magazinelor un astfel de serviciu, prin intermediul caruia persoanele pasionate de fotografie si nu numai, isi pot printa fotografiile din format digital sau analog. Astfel, clientii au posibilitatea de a utiliza serviciul de procesare foto prin intermediul website-ului www.real.ro sau prin aparatele Digi Foto Maker amplasate in magazinele din Bucuresti. Dupa transmiterea comenzii de pe internet, acestia au posibilitatea de a selecta oricare dintre cele 25 de magazine din tara pentru ridicarea produselor. Totodata, cu ajutorul aplicatiei Real Fotolumea Mea, pe care clientii o pot accesa gratuit printr-un simplu download de pe website-ul www.real.ro, acestia pot realiza propria Cewe Fotocarte – fotografii in forma de carte - in doar 3 minute sau personaliza cu fotografiile lor diferite obiecte cadou precum cani, tricouri, fotografii pe panza.
Fotocartea reprezinta imagini sau poze digitale adunate intr-o carte. Iti poti face un album plin de amintiri tip carte, promovata drept fotocarte. Vacante, evenimente de familie sau pur si simplu momente memorabile stau pe un cd sau stocate in computer? Bucura-te de ele. Inlantuieste-le intr-o carte - fotocartea. Uita de albumele clasice. Fotocartea Cewe este o forma inedita de a-ti pastra amintirile.
Daca nu ati mai auzit de CeWe Color, este bine de stiut ca este o companie cu o traditie de aproape 50 de ani in domeniu fotografiei, este prezent in 24 de tari europene, fiind cel mai mare procesator de fotografie din Europa.
Fie bune, fie rele, amintirile le purtam cu noi o viata, ne bucura sau ne intristeaza dar, ne definesc ca persoane. Amintiri placute sau nu, ne sunt trezite zi de zi de intamplari, persoane, locurile pe care le vizitam, fotografiile carora le-am atasat anumite valori sentimentale. Chiar daca nu avem timpul necesar de a reflecta intotdeauna asupra lor, amintirile sunt vii in mintea noastra iar posibilitatile de a le trezi sunt nenumarate, iar Real face ca acest lucru sa fie si mai simplu.
Nu uita cine esti si nu uita cine ai fost. Pastreaza mereau vii amintirile tale cu fotografiile ce au surprins acele momente unice.Acest articol participa la concursul Superblog 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu