Acest articol este scris pentru proba 34 a concursului Superblog 2010 in care sponsor este BlogMoney.
Imi fac o cafea si deschid laptopul pentru a-mi verifica contul de e-mail. Cate sunt! Mai deschid o fereastra pentru a vedea ultimele comentarii de pe blog. Pe acest blog mai public si articole scrise pentru ziar astfel cititorii mei pot vedea mai inainte articolele si nu mai trebuie sa astepte pana a doua zi pentru a fi publicate in ziar.
Deodata vad un mail ciudat. Il deschid. Este de la o noua sursa de-a mea. Se pare ca un jurnalist, Daniel Pearl de la Wall Street Journal a disparut, mai de graba a fost rapit. Este o stire bomba iar daca as publica-o pe blog mi-ar aduce foarte multa notorietate. Insa mai inaite trebuie verificata, trebui sa aflu mai multe detalii pentru ca este posibil sa fie neadevarata si pot face mult rau celor care il cunosc pe acest jurnalist, in plus pentru ca este un subiect de larg interes toata America mi-ar sari in cap.
Incep sa caut mai multe informatii despre acest jurnalist iar dupa cateva telefoane aflu numarul de telefon de la biroul lui Daniel Pearl. Imi raspunde secretara acestuia, ma prezint si o intreb de Daniel, aceasta imi spune cu vocea tremurand ca nu mai stie nimic de el de seara trecuta. Se pare ca in acea seara Daniel avea un interviu de luat si a plecat spre locul de intalnire. De atunci nu a mai dat nici un semn. Dupa incheierea convorvirii hotarasc sa ma duc la biroul acestuia si inpreuna cu secretara lui poate vom gasi ceva indicii.
Ajung acolo in cateva ore. Secretara ma astepta la usa. Intram in birou si deschidem calculatorul pe care acesta il folosea. Stiu ca nu este deloc frumos sa cotrobai prin lucrurile altcuiva dar aici poate fi in joc o viata, in plus secretara este total de acord. Gasim email-urile in care se stabilea intalnirea cu persoana respectiva, un lider religios, si locul intalnirii, un restaurant. In mesaj este si un numar de telefon, incercam sa sunam pe acesta dar se pare ca este inchis. Hotarasc sa sun la Consulatul American pentru ajutor pentru ca lucrurile se complica iar operatorul imi face legatura cu Randall Bennet, ofiter de securitate. Ii povestesc totul iar acesta imi spune ca il cunoaste pe Daniel, l-a intalnit cu o zi inainte cand acesta a venit sa-i ceara sfatul in legatura cu respectiva intalnire, iar acesta i-a zis sa nu se duca dar se pare ca Daniel nu tinut cont de acest sfat.
Dupa convorbire hotaram sa facem o echipa pentru a ne ocupa de acest caz. Ne va ajuta si politia pakistaneza care va incerca sa gaseasa toate persoanele cu care Daniel a intrat in contact in ultimul timp si cativa oameni de la FBI carora le-am si dat calculatorul acestuia.
Urmatorul lucru pe care il voi face este sa aflu restaurantul intalnirii. Aflu de la secretara ca Daniel a plecat cu un taxiu si plec spre statia de taxi respectiva. Voi cauta soferul care l-a dus. Dupa multe incercari, cu poza in mana, in sfarsit gasesc soferul. Acesta imi spune la ce restaurant l-a dus si mai aflu ca tocmai primise un telefon, a coborat din masina, i-a spus soferului ca poate pleca si a intrat inauntru. Insa nu sunt sigur daca acesta spune adevarul si hotarasc sa ma duc la acel restaurant sa verific. Ajuns acolo port o discutie cu chelnerii restaurantului care confirma povestea. Mai mult de atat acestia imi spun ca Daniel s-a asezat la o masa insa nu a venit nimeni iar dupa cateva minute a primit un telefon si aplecat.
Ma intorc catre birou si hotarasc sa scriu un articol pe blog despre acest caz. Este clar ca este vorba despre o rapire, dar inainte de toate voi suna rudele lui Daniel pentru a le da aceasta veste ingrozitoare, pentru ca nu as vrea ca acestia sa afle din masmedia. In Statele Unite inca nu s-a aflat despre aceasta rapire asa ca blogul meu va fi singura sursa pentru toate televiziunile si ziarele.
Dupa ce public articolul primim un mesaj de la rapitori. Se pare ca Gruparea Nationala pentru Restaurarea Suveranitatii Pakistaneze l-a capturat pe Daniel, care cred ei, ca este ofiter CIA si se dadea drept jurnalist la “Wall Street Journal” si cer imbunatatirea conditiilor in care sunt tinuti in Cuba de catre armata americana pakistanezii nationali celorlalte state suverane . Imediat FBI incep sa studieze emailul iar fotografia din acesta o trimit la un laborator.
Incercam toti sa aflam mai multe lucruri despre aceasta grupare si liderii acesteia iar intre timp primim un nou mesaj. Respectiva Grupare da un ultim ultimatum de 24 de ore pentru a le fi indeplinite cererile. Evident ca acum aceste lucruri nu mai tin de mine insa eu imi fac datoria de jurnalist prin a tine la curent restul lumii cu toate noutatile direct de la sursa. Sigur ca stiu ca o stire se verifica din cel putin 3 surse insa in aceasta situatie regula respectiva nu-si are rostul.
Intre timp cei de la politia pakistaneza ne informeaza ca o mare parte din persoanele cu care Daniel a ntret in contact in ultimul timp au fost gasite sau prinse, cele care se stiau cu musca pe caciula.
A doua zi un reprezentant al armatei americane face o declaratie in care spune ca cererile pe acre rapitorii la-au cerut nu pot fi indeplinite sau negociate pentru ca cei inchisi in Cuba sunt tratati uman asa ca ma hotarasc sa iau un interviu presedintelui Pakistanului si ma asigur ca acesta face tot ce-i sta in putinta in legatura cu aceasta situatie.
In urmatoarea zi Daniel este eliberat de catre rapitori, este gasit de catre un politist intr-o masina in fata unui spital. A fost internat imediat pentru ca era foarte deshidratat. Am scris un articol imediat pe blog despre minunata veste si am anuntat si rudele si prietenii acestuia care mi-au multumit pentru implicarea mea, si sper ca in curand sa obtin un interviu si din partea lui Daniel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu